Securitatea si siguranta alimentară vs. Dezvoltarea Durabila a spatiului rural

[29/09/2015]

Suprafata totală a României, de 23,84 mil. ha cuprinde 62% teren agricol (cca. 14,7 mil. ha, din care 66,3% teren arabil, 29,2% pajisti naturale si 4,5% plantatii de pomi si vie) si cca. 11% suprafata construită a localitătilor, drumuri, căi ferate si teren neproductiv.
Din suprafata totală a tării, circa 92% o reprezintă spatiul rural format din terenul agricol si forestier, localitătile si amenajările rurale.
Repartizarea pe zone geografice este echilibrată: 33% zona de câmpie (până la 300 m altitudine), 37% zona colinară ( 300 - 1000 m) si 30% zona montană (peste 1000 m altitudine).
Din punct de vedere al acoperirii forestiere, atât de important în conditiile schimbărilor climatice actuale, teritoriul României este neuniform si mult sub nivelul mediei europene. Acoperirea cu pădure a tării comparativ cu prevederile Codului Silvic (40% până în 2035) este încă departe de a fi considerată optimă.
Pe zone geografice, acoperirea cu păduri este dezechilibrată, în zona de câmpie gradul de acoperire forestieră fiind de circa 14%.
Din punct de vedere al acoperirii verzi (păduri, pajisti naturale si plantatii), România este, de asemenea, deficitară, în general si dezechilibrată teritorial. Fată de acoperire verde medie natională de aproximativ 50% (20% pajisti naturale, 2% plantatii si 28% păduri), în Câmpia Dunării si Dobrogea acoperirea verde este de numai 14-15%.
Si în judetele din partea de est a Moldovei si în judetele din Câmpia de vest a României deficitul de acoperire verde este relativ ridicat (peste 60-70%).

Capitalul natural al agriculturii, în principal, este constituit din terenul agricol (solul), apa, biodiversitatea si factorii climatici.

Solul este cea mai importantă resursă naturală, fiind apreciat drept cea mai importantă bogătie naturală regenerabilă a tării. Din punct de vedere agronomic, aprecierea capacitătii ecologice (naturale) a productiei agricole, a fertilitătii prezintă cea mai mare importantă în vederea fundamentării strategiei agricole.
Din punct de vedere al favorabilitătii terenului agricol (arabil, pajisti naturale, plantatii), circa jumătate (48,3%; 7,17 mil. ha) are fertilitate bună si mijlocie si mai bine de jumătate (51,7%; 7,68 mil. ha) are fertilitate scăzută.
În schimb, din punct de vedere al celui mai important teren agricol, cel arabil, distributia pe clase de favorabilitate este mult mai echilibrată:

favorabilitate bună si foarte bună - 39,3 % (3,67 mil. ha),
mijlocie – 25,5% (2,37 mil. ha) si
scăzută – 35,2% (3,28 mil. ha).

România, din punct de vedere al suprafetelor agricole totale, ocupă locul sapte în UE, iar la suprafata agricolă si arabilă pe locuitor, locurile 5 si respectiv 6 în UE.

Resursele de apă.
Factorul natural limitativ al recoltelor României îl reprezintă apa, care, alături de penuria permanentă de capital, au determinat obtinerea, timp de două decenii (1990-2010), a unei productii vegetale raportată la media UE 15 de numai 40%, ceea ce reprezintă un randament mediu al folosirii capacitătii de productie a resursei ecologice naturale de numai 0,39.
Resursele de apă ale României prezintă particularitatea că o proportie de 97,8% din reteaua hidrografică este colectată de fluviul Dunărea. Resursa hidrologică (naturală) exprimată prin stocul mediu multianual al apelor curgătoare este de 128,1 miliarde metri cubi pe an. Volumul apelor subterane este estimat la 9,62 miliarde metri cubi pe an.
De-a lungul anilor, activitătile antropice au afectat calitatea apelor de suprafată si subterane, îndeosebi a celor freatice. Doar 57,5% din lungimea totală a râurilor monitorizate calitativ sunt ape apte a fi utilizate pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă. Din totalul resurselor potentiale, doar 45,5% sunt tehnic utilizabile, în special din cauza contaminării resurselor. Ca urmare, resursa de apa utilizabilă este în România de 2.660 metri cubi pe locuitor pe an (fată de potentialul de 5.930 m3/an/locuitor) în comparatie cu media Europeană de peste 4.000 m3/an/locuitor, ceea ce plasează România printre statele cu resurse utilizabile de apă relativ scăzute.
Pe termen mediu si lung, satisfacerea cerintelor de apă ale populatiei, industriei, agriculturii si altor folosinte nu este posibilă în România fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze în perioadele abundente în precipitatii si să redistribuie în timp si spatiu resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivatii interbazinale de debite).

Clima României este temperat continentală, cu variatiuni regionale importante (8-12 luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice si de litoral fată de 4 luni în zonele montane înalte). Se înregistrează frecvente valuri de căldură, cu temperaturi extreme de peste 40 grade C (trei asemenea valuri la Bucuresti în vara anului 2007) si de frig, cu temperaturi sub -30 grade C, în special în depresiunile intramontane.
Precipitatiile, cu o medie multianuală de 640 milimetri la nivelul întregii tări, prezintă, de asemenea, diferente notabile între regiuni si perioade.
Existenta unor zone unde media anuală a vitezei vântului depăseste 4 metri pe secundă si a altora extinse unde durata de strălucire a soarelui depăseste 2.000 ore anual, indică un potential considerabil pentru utilizarea acestor surse regenerabile de energie.

În ceea ce priveste structura ecologică a capitalului natural, se constată că actuala configuratie (compozitie, ponderea categoriilor de ecosisteme, distributia spatială) detine încă 53% de ecosisteme naturale si semi-naturale care îsi mentin în bună parte caracterul multifunctional si generează pe cont propriu o gamă largă de resurse si servicii pentru sustinerea si alimentarea populatiei si activitătilor economice:
- o gamă de 150 tipuri de ecosisteme forestiere, diferentiate în functie de specia sau grupul de specii dominante de arbori din componenta covorului vegetal, tipul si cantitatea de humus în sol, regimul hidric si ionic al solului etc.;
- 227 tipuri de pădure în care au fost descrise 42 tipuri de strat ierbos sub-arbustiv;
- o gamă largă de ecosisteme terestre cu vegeta tie ierboasă (păsuni alpine, păsuni si fânete din zonele de deal si munte, păsuni de stepă, păsuni si fânete de luncă);
- o mare varietate de ecosisteme acvatice din care 3.480 râuri (62% permanente); 246 lacuri alpine, lacuri de acumulare, lacuri si bălti în zona de câmpie, lunci inundabile, Delta Dunării; 129 corpuri de apă subterană si acvatoriul marin de pe platoul continental al Mării Negre.

Biodiversitatea
În privinta biodiversitătii, România a adus în Uniunea Europeană un patrimoniu valoros, cu numeroase specii de plante si animale, unele endemice, care sunt dispărute sau rare în alte părti ale Europei. Desi vegetatia naturală de tine o pondere redusă în zonele de câmpie, podisuri si dealuri joase, există încă suprafete însemnate în care interventia omului a fost minimă (regiunile de munte si dealuri înalte, Delta Dunării, sistemele lagunare si luncile unor râuri).
În componenta structurii ecologice a capitalului natural, în mod special a părtii care functionează în regim natural sau semi-natural, s-a mentinut un nivel destul de ridicat al diversitătii biologice si a unor stocuri, unele dintre acestea sustenabile, de plante si animale.
Ecosistemele naturale si semi-naturale si cele în care s-a practicat sau se practică agricultura extensivă sau semi-intensivă au în componenta lor: 3.630 specii de plante si 688 specii de alge; 105 specii de mamifere, inclusiv carnivore mari; 25 specii de reptile; 19 specii de amfibieni; 216 specii de pesti; 30.000 specii de insecte; 860 specii de crustacee; 688 specii de moluste.

Analizând resursele naturale ale României prin distributia teritorială a acestora, se pot formula următoarele concluzii:
- schimbările climatice din ultima perioadă, frecventa din ce în ce mai accentuate a perioadelor secetoase si de secetă severă, cu temperaturi maxime extreme, au determinat aparitia si extinderea zonelor cu risc ridicat (12%) si mediu (35%) de desertificare, fapt ce necesită realizarea/reabilitarea sistemelor de irigatii în zonele afectate de secetă;
- distributia dezechilibrată a acoperirii verzi a României si nevoia de retinere si conservare a apei pluviale, a zăpezilor si diminuarea tăriei vânturilor necesită realizarea unor perdele forestiere de protectie în Câmpia Română (Bărăgan), sudul Moldovei si într-o măsură mai restrânsă în Câmpia de Vest.

Securitatea si siguranta alimentară pot fi realizate, mai ales în contextual schimbărilor climatice globale, numai prin valorificarea corespunzătoare a resurselor naturale de care dispune agricultura României, resurse superioare multora din tările UE:
- solul, prin evitarea degradării acestuia prin:
i) măsuri antierozionale, ii) extractia de elemente nutritive azot, fosfor, potasiu si altele, odată cu recoltele, care trebuiesc restituite prin îngrăsăminte, de orice natură (minerale, organice), iii) prin efectuarea de lucrări minime si de bună calitate;
- apa, resursa deficitară, care, cantitativ va deveni din ce în ce mai redusă, cu repetitia precipitatiilor necorespunzătoare în timpul perioadei de vegetatie a plantelor, motiv pentru care Strategia trebuie să prevadă: i) urgentarea amenajărilor pentru irigatii, ii)noi tehnici si tehnologii care să conducă la diminuarea substantială a pierderilor de apă, iii) cresterea coeficientilor de utilzare a apei, iv) obtinerea unui spor cât mai mare de recoltă pe fiecare de apă folosită prin irigare, v) organizarea de perdele agroforestiere;
- metinerea biodiversitătii vegetale, animale, microbiologice.

Sursa: Cadrul National Strategic pentru dezvoltarea durabila a sectorului agroalimentar si a spatiului rural in perioada 2014 - 2020 – 2030

Cuvinte cheie: securitate,alimentare,dezvoltare,durabila