revenire la pagina anterioară...

603    0    0

Mediul rural romanesc - Analiza de mediu

[05/09/2014]

Mediul natural din România se caracterizează, în general, printr-o stare bună de conservare a resurselor naturale de sol şi apă, prin varietatea peisajelor tradiţionale şi printr-o remarcabilă diversitate biologică. Totuşi, o parte din aceste resurse sunt supuse unor factori de presiune cu efecte asupra  potenţialului lor productiv, cantitativ şi calitativ.

Potrivit datelor oficiale din 2012, din suprafaţă totală de 238.391 km2 a României, suprafata spaţiului rural era de 207 522 km2 (87,1%). În perioada 2006 - 2012 s-a inregistrat o uşoară diminuare a suprafeţei agricole (- 0,48%), cât şi a suprafeţelor ocupate cu păduri şi vegetaţie forestieră din afara FFN (- 0,03%).
După modul de exploatare a terenurilor se remarcă preponderenţa sistemului intensiv (61,1% din suprafaţa agricolă utilă) in timp ce sistemul extensiv, care este mai puţin agresiv faţă de mediu are o pondere de 38,9%.
Referitor la pajişti, se constată că în perioada 2005-2010, exploatarea în regim extensiv a crescut de la 1,99 mil. ha (14,% din SAU) la 2,49 mil. ha (18,74%).

România este ţara cu cea mai mare diversitate biologică dintre toate statele membre, fapt dovedit prin varietatea de habitate şi ecosisteme care acoperă largi suprafeţe agricole şi forestiere, ceea ce le conferă o înaltă valoare naturală.
La nivelul UE27 există 11 regiuni bio-geografice, din care, în RO sunt 5, cu următoarea dispunere: continentală (53% din suprafaţa ţării), alpină (23%), stepică (17 %), panonică (6%) şi pontică (1%).
Din cele 54 de specii de păsări specifice terenurilor agricole la nivel european, s-au stabilit indicatori de evaluare cantitativă şi calitativă doar pentru 23, iar în România pentru 20.
În 2010, valoarea indicatorului “Farmland Bird pentru RO” era de 1,47, ceea ce constituie baza de referinţă pentru monitorizarea aplicării metodelor de management durabil.
În 2011, siturile Natura 2000 ocupau 5.406.718 ha (22,7% din suprafața). Aproximativ 40,97% din suprafaţa ocupată cu păduri (2,76 mil.ha) se regăseşte în siturile Natura 2000 (siturile Natura 2000 se administrează în baza principiilor dezvoltării durabile, si presupun găsirea unor soluţii care să permită desfăşurarea activităţilor economice simultan cu conservarea biodiversităţii).
O contribuţie ridicată la menţinerea biodiversităţii în România o au suprafeţele HNV care, în 2010, erau de 3,76 mil. ha, în cadrul cărora reprezentative erau pajişti şi fâneţe (74%, respectiv 2,79 mil. ha). A fost identificat un număr de 783 tipuri de habitate, din care 196 habitate specifice păşunilor şi fâneţelor, 206 habitate forestiere şi 135 habitate specifice terenurilor agricole, precum şi cca 280.000 ha de păduri virgine.

România dispune de un patrimoniu genetic autohton ridicat: există 3795 de specii şi subspecii de plante (623 specii cultivate; 3136 specii spontane) şi 601 de specii de vertebrate.
În cadrul sectorului agricol, catalogul varietăţilor de plante (soiuri) care se cultivă pe teritoriul României include 2118 soiuri de plante (anul 2008), iar în catalogul mamiferelor domestice sunt incluse 79 de rase (26 sunt încă active, 19 în potenţial pericol şi 34 dispărute).
În România, se întâlnesc specii de pasari importante, cu o bună reprezentativitate la nivelul UE (din punct de vedere al numărului de exemplare), precum: Lanius minor (cca. 97%), Falco vespertinus (cca. 50%), Crex crex (cca. 28%). In plus la noi există si anumite specii de păsări rare sau periclitate.
Vegetaţia ierboasă de pe pajiştile permanente din zona montană are 47 habitate (cca. 50 % din totalpajişti) cu grade diferite de conservare: redus (24 de habitate); moderat (9); mare (12); foarte mare (2).
În perioada 2008 - 2012, au beneficiat de sprijin 5.224.326 ha în vederea menținerii biodiversității.

Pădurile, care au un rol important în protejarea şi conservarea diversităţii biologice, au fost împărţite îndouă clase, în funcţie de intervenţia factorului uman:
- Clasa I – Conservarea biodiversităţii (1.942.100 ha,în 2012);
- Clasa II – Protecţia peisajelor şi a elementelor naturale specifice (1.253.400 ha).
Pădurile cu funcţii speciale de protecţie deţin 53,3% din suprafaţa totală a FFN, din care: 43% pentru protecţia solului; 31% pentru protecţia apelor; 11% pentru recreere; 10% cu funcţii ştiinţifice de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier; 5% pentru protecţie contra factorilor climatici şi industriali.

România dispune de soluri de bună calitate ameninţate însă de diferite fenomene negative.
Potenţialul de producţie al terenurilor agricole stabilit pe baza notelor de bonitare grupează terenurile agricole în 5 clase de calitate (clasa I: 81 - 100 puncte, clasa II: 61 – 80 puncte, clasa III: 41 – 60 puncte clasa IV: 21 – 40 puncte, clasa V: 1 –20 puncte). Cea mai mare suprafaţă a terenurilor arabile din Romania se încadrează în clasele II şi III, care, însă, sunt afectate şi de eroziunea solului (2,6 tone/ha/an, cu 0,6% mai puţin decât în media UE27 - 2,76 tone/ha/an, în perioada 2006 - 2007). Eroziunea solului prin acţiunea apei a fost una dintre cele mai mari probleme din Romania afectând 769.400 ha (5,6% din suprafaţa agricolă a RO), din care 95% au fost terenuri arabile. Procesul de eroziune a terenurilor a continuat: în 2010, comparativ cu 2006, eroziunea solului a crescut de aproape 2 ori, ajungând la 5,06 tone/ha/an, în condiţiile metodologice similare. În perioada 2005 – 2012 suprafaţa amenajată pentru combaterea eroziunii solului a crescut de la 2281995 ha la 2286221 ha.

În România, utilizarea input-urilor agro-chimice reprezentate de fertilizanţi, pesticide, etc. este redusă, ceea ce ar trebui să aibă efecte pozitive asupra calităţii solului şi apei, în general. Astfel, în 2010, se înregistra un nivel redus al utilizării input-urilor agro-chimice pe 71,5% din suprafaţa agricolă utilă (cu 30,6 pp mai mult faţă de UE 27), mediu pe 22,5% (cu 10,3 pp mai puţin faţă de UE 27) şi ridicat pe 6% (cu 20,3 pp mai puţin faţă de UE 27).
Avantajul alocărilor reduse de input-uri agro-chimice este anulat de utilizările lor neuniforme, ce are caefect apariţia unor zone de risc de poluare cu nutrienţi.

Degradarea solului afectează proprietățile acestuia, conducând la scăderea fertilității și productivității lui, ca urmare a următoarelor fenomene: eroziune (47%), secetă (48%), exces temporar de apă (25%), conţinut redus de humus (50%), conţinut redus de fosfor accesibil (42%), aciditate (23%), compactare secundară (44%), compactare primară (14%).
În unele zone ale RO, se constată o intensificare a degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilității hidrice a macro si microagregatelor structurale) și apariția proceselor de crustificare, compactare de suprafața, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinației si răsăririi culturilor agricole si a dezvoltăriilor, mai ales, în primele stagii de vegetație .

În vederea diminuării efectelor negative ale fenomenelor menţionate, se impune: implementarea unor măsuri specifice de protecţie a resurselor de sol, în special, în zonele cele mai vulnerabile la eroziune şi poluare chimică, precum şi la alte procese de degradare; dezvoltarea serviciilor de informare, instruire şi consultanţă a agricultorilor pentru diseminarea practicilor agricole prietenoase cu mediul.

Emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din agricultură şi activităţile rurale în România sunt reduse. Emisiile GES din agricultură au înregistrat o scădere de 6,4% (18.941,5 Gg echivalent CO2, în 2011 faţă de 20236,9 Gg echivalent CO2 în 2007), ca urmare a diminuării efectivelor de animale, a suprafeţelor cultivate, mai ales a celor cu orez etc. Acest fenomen este confirmat şi de structura emisiilor de gaze din agricultură:

  • aplicarea de fertilizanţi pe terenurile agricole (46,9 % în 2010);
  • fermentarea enterică (45,0 %);
  • managementul gunoiului de grajd (7,2%);
  • arderea reziduurilor din agricultură (0,8%);
  • cultivarea orezului (0,1%).

Este nevoie de reducerea nivelului curent al emisiilor GES prin:

  • introducerea unor tehnologii moderne de producţie (inclusiv lucrări minime de prelucrare a solului, practici de agricultură extensivă, etc.);
  • dezvoltarea producţiei de biogaz la nivel individual şi/sau al comunităţilor rurale în vederea facilitării trecerii către o economie rurală cu emisii scăzute de carbon;
  • management adecvat al gunoiului de grajd;
  • arderea reziduurilor;
  • limitarea utilizării îngrăşămintelor chimice;
  • acordarea unei atenţii sporite conservării pajiştilor (datorită capacităţii acestora de a absorbi emisiile GES).


Cuvinte cheie: analiza,mediu,rural


Trimite acest articol unui prieten: e-mail: numele dvs: