revenire la pagina anterioară...

1050    2    0

Economia rurala romaneasca si nevoia restructurării sale

[21/10/2015]

Economia rurală românească este preponderent agrară, deoarece în România economia agricolă propriu-zisă detine o pondere de 60,5% în structura acesteia, fată de numai 14,1% în UE.
Structura profund distorsionată a economiei rurale românesti determină si o structură similară a populatiei rurale ocupate pe sectoare de activităti (sectorul primar 64,2%, din care în 22 agricultură 56,6%, sectorul secundar 18,5%, sectorul tertiar 17,3%). Economia non-agricolă (IMM-uri cu profil industrial, servicii, turism rural) are o pondere redusă, iar turismul rural, în toate variantele sale, cu exceptia câtorva zone montane (Bran-Moeciu, Apuseni, Maramures, Bucovina) si al Deltei Dunării, este cvasi-inexistent (11000 locuri de cazare în circa 1600 de pensiuni agroturistice).

Slaba dezvoltare a economiei rurale românesti isi pune amprenta asupra situatiei demografice din zonele rurale. Dinamica demografică în spatiul rural este negativă, ca urmare a proceselor „deruralizării” si „îmbătrânirii” populatiei rurale, iar procesul „deruralizării” este direct legat de nivelul de dezvoltare a economiei rurale.
In conditiile în care economia rurală nu o va lua într-o directie pozitivă în perioada imediat următoare efectele celor 2 procese vor avea în urmatorii 50 de ani un efect devastator asupra zonelor rurale.

Crearea unui mediu favorabil stimulării investitiilor în spatiul rural, pentru extinderea IMM-urilor din economia rurală non-agricolă si de prelucrare a produselor agricole primare, trebuie să devină o preocupare permanentă a autoritătilor locale.
Pentru ca economia rurala sa se redreseze ar trebui sa existe un sprijin financiar judetean sau regional care sa sprijine dezvoltarea unor microzone industriale sătesti (prin crearea/dezvoltarea retelelor de energie electrică, termică, gaz, apă, canal, drumuri de acces si interioare, telecomunicatii etc.), zone in care ar trebui sa se dezvolte prioritar afaceri în domenii non-agricole si in industria alimentară.

Investitiile în economia rurală non-agricolă si alimentară din spatiul rural, pe lângă asigurarea cresterii valorii adăugate brute prin procesarea materiilor prime agricole si neagricole din resurse locale, mai are un mare avantaj, atât în perioadele de criză si recesiune cât si în cele de crestere economică, în sensul creării de noi locuri de muncă, prin folosirea si stabilizarea fortei de muncă locale (rurale), revitalizarea localitătilor rurale.

Pentru a întelege nivelul de înapoiere al economiei rurale romanesti va vom prezenta comparativ informatii legate de structura economiei rurale romanesti fată de Uniunea Europeană.

Agricultură:                      Romania 60,5 %   vs.  UE 14,1 %
Ind. Alimentară:               Romania 15,8 %   vs.   UE 20,5%
Ind. produselor din tutun: Romania 1,7 %    vs.   UE 3,2%
Piscicultură:                     Romania 0,1 %     vs.   UE 2,5%

Ec. agroalimentară:       Romania (78,1) % vs.   UE (40,3) %

Ec. forestieră:                Romania (6,3) %  vs.   UE (8,2) %

Ind. extractivă:                 Romania 2,6 %      vs.   UE 4,1%
Ind. prelucrătoare:           Romania 3,1 %      vs.   UE  5,2

Ec. industrială:               Romania (5,7) %  vs.   UE (9.3) %

Serv. Agroturistice:           Romania 0,1 %      vs.   UE 4,4%
Alte servicii:                      Romania: 9,8 %     vs.   UE 37,8%

Ec. servicii:                     Romania (9,9) %   vs.   UE (42,2) %

Ec. neagricolă:               Romania (21,9) %  vs.   UE  (59,7) %

Sursa: Cadrul National Strategic pentru dezvoltarea durabila a sectorului agroalimentar si a spatiului rural in perioada 2014 - 2020 – 2030

Atât economia rurală, în ansamblul său, cât si economia agroalimentară, ca element important al economiei rurale, prezintă structuri pronuntat diferite în România fată de Uniunea Europeană.
Economia rurală românească este preponderent agricolă (circa două treimi) sau agro-alimentară (mai mult de trei pătrimi). În Uniunea Europeană, dominanta economiei rurale este economia serviciilor, cu pondere de 42,2%, mai mare cu 2% fată de economia agro-alimentară.

Diferente marcante sunt si în ceea ce priveste economia agroalimentară. În timp ce procesarea materiilor prime agricole în produse alimentare (purtătoare de valoare adăugată brută), detine o pondere de peste jumătate din valoarea economiei agroalimentare în Uniunea Europeană, în tara noastră productia de materii prime agricole (economia agricolă) detine o pondere mult mai ridicată în valoarea totală a productiei agroalimentare finale (peste 75%).

Economia alimentară a României are o mărime mult mai mare, la nivel de economie natională, atât ca pondere cât si ca valoare absolută, deoarece încă mare parte din întreprinderile de procesare sunt concentrate în mediul urban (fostele mari întreprinderi de procesare agroalimentară din perioada economiei de comandă), desi privatizate, continuă să aibă aceeasi dispunere geografică în marile centre urbane (fabrici de ulei, bere, carne, lapte, morărit, panificatie etc.).

In concluzie, pe lângă nivelul scăzut al productiei agricole pe lucrător agricol, structurile economiei rurale si agroalimentare sunt încă departe de ceea ce putem numi o economie rurală competitivă în România.

Economia rurală slab dezvoltată în tara noastră are drept consecinte imediate si permanente, vizibile, cu efecte negative asupra satului românesc: îmbătrânirea demografică accentuată, părăsirea localitătilor rurale de către tineri prin exod urban sau extern, toate aceste fenomene accentuând desertificarea socială a satului.

 



Cuvinte cheie: economie,rurala,restructurare

Inscris la categoria: Dezvoltare rurala


Trimite acest articol unui prieten: e-mail: numele dvs: