revenire la pagina anterioară...

1118    0    0

Reorganizarea APDRP pentru implementarea PNDR 2014 - 2020

[25/06/2014]

În vederea îmbunătățirii capacității instituționale pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se reorganizează şi devine Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Ordonanța care stabilește cadrul legislativ de organizare și funcționare a Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a fost aprobată în ședință de guvern în data de 18 iunie 2014, urmând a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

APDRP are atribuţii exclusiv privind implementarea tehnică şi financiară a PNDR 2007 – 2013 şi evident a Programului SAPARD, în timp ce AFIR va prelua atât partea de implementare și monitorizare a acestor programe, până la finalizarea acestora, cât şi implementarea tehnică şi financiară a noului Program, respectiv PNDR 2014 – 2020.
AFIR preia patrimoniul Agenţiei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit şi atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Programului SAPARD, precum și atribuțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Mai mult decât atât, AFIR va respecta criteriile de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenţei prin deciziile Comisiei Europene.

Reorganizarea Agenției va asigura derularea în bune condiții a managementului PNDR 2007 – 2013, precum și absorbția eficientă a fondurilor europene puse la dispoziția României prin PNDR 2014 – 2020.





Stiri similare:
Prin PNDR se va acorda consultanta gratuita IMM-urilor din mediul rural interesate de afaceri in domenii non-agricole - 07/Jun/2016
Scrisoare soc a Ministrului Fondurilor Europene catre DL. VICTOR PONTA … sau de ce “merge prost” PNDR-ul - 23/Jun/2016
28 aprilie 2016: s-a lansat prima sesiune de depunere a proiectelor prin intermediul PNDR 2014-2020 - 28/Apr/2016
România a primit de la CE decizia oficială de aprobare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 - 26/May/2015
Fermierii au la dispozitie înca 245 de milioane de euro prin alte 4 masuri din noul PNDR - 09/Jul/2015

Cuvinte cheie: reorganizare,APDRP,PNDR

Inscris la categoria: Fonduri europene

Trimite acest articol unui prieten: e-mail: numele dvs: