revenire la pagina anterioară...

916    0    0

George Turtoi (MADR): România va trimite Comisiei Europene o primă variantă a noului PNDR în 15 martie

[12/03/2014]

România va trimite Comisiei Europene o primă variantă a noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în jurul datei de 15 martie, a declarat pentru AGERPRES George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. 

"După finalizarea consultărilor cu actorii implicați în mediul rural din România, pe diverse domenii de activitate, vom da forma finală a PNDR 2014-2020, iar la sfârșitul săptămânii viitoare, în 15 martie, o să-l transmitem la Bruxelles sub formă de prim draft, ca să putem începe dezbaterile tehnice. Chiar dacă nu au apărut încă regulamentele europene și nu putem trimite oficial programul, vrem să începem consultările tehnice. Semnalele sunt că vor ieși regulamentele în aprilie și sperăm ca până la finele lunii aprilie să avem o formă pe care să o putem trimite oficial la Bruxelles pentru a putea fi aprobat programul cât mai rapid", a spus George Turtoi.

Acesta a precizat că în această săptămână au avut loc dezbateri pe aproape fiecare măsură de investiții din program, iar după completări au fost supuse votului. 

În opinia acestuia, Ministerul Agriculturii a realizat o variantă simplificată a PNDR, "mult mai light", întrucât Comisia Europeană va mai adăuga o serie de detalii și nu își dorește o variantă încărcată, așa cum este cea a programului actual. 

România este pregătită să deschidă o primă măsură din noul program a doua zi după ce apar regulamentele europene și după trimiterea variantei oficiale a PNDR, consideră George Turtoi, iar acest lucru ar putea avea loc în luna mai, dacă regulamentele apar în aprilie așa cum a promis Comisia Europeană.
"Dacă nu apar regulamentele europene nu ai cum să lansezi nicio sesiune măsură pentru că nu ai cum să-ți trimiți PNDR-ul oficial și nu ai cum să-ți asumi răspunderea pe el. Logica este ca, după ce trimitem varianta oficială, să nu mai așteptăm până la aprobarea lui, ci să ne asumăm răspunderea ca stat membru și să lansăm sesiunea. Noi suntem pregătiți să o lansăm a doua zi după ce am trimis oficial noul PNDR", a explicat secretarul de stat. 

Pentru eliminarea oricărui risc în cazul deschiderii unor măsuri, reprezentanții MADR au obținut acordul CE de a se axa pe regulamentul de tranziție, care prevede posibilitatea de a lansa sesiuni cu regulile și prevederile programului actual, dar cu finanțare din programul viitor.
"În aceste condiții, vom lansa măsura 121 (n.r. Modernizarea exploatațiilor agricole) pe cele trei componente din actualul PNDR, dar cu finanțare din măsura 'Investiții în active fizice' din programul viitor. Singura cerință este ca în programul viitor proiectele actuale să fie eligibile și să fie finanțabile și ne-am asigurat de acest lucru. Toate discuțiile cu Comisia se vor învârti pe specificațiile tehnice din program, nu atât pe alocările financiare, pentru că ele sunt suficient de bine fundamentate, astfel încât să poată fi menținute", a mai adăugat Turtoi.

Acesta a anunțat că, în scurt timp, România va mai activa regulamentul de tranziție, inclusiv pe măsura de bunăstare a animalelor, astfel încât fermierii să poate accesa fondurile europene în următoarele săptămâni. 

Cele 8,015 miliarde de euro disponibile pe PNDR 2014-2020 vor fi orientate către 14 măsuri principale structurate pe trei direcții: partea de produse vegetale și achiziție de utilaje, pe zootehnie, prioritar fiind sectorul de reproducție, și pe dezvoltarea fermelor de familie.

Potrivit datelor MADR, pe actualul PNDR 2007-2013 s-a ajuns la un grad de absorbție de aproape 68%, respectiv 6,3 miliarde de euro atrase din fonduri publice, din care 5,5 miliarde de euro sunt exclusiv bani europeni. De asemenea, contractarea a ajuns la 94%, numărul contractelor active fiind de 86.100, în condițiile în care au fost scăzute cele 2.900 de contracte reziliate.

Până în prezent au fost evaluate 146.000 de cereri de finanțare.

  

 

SURSA: AGERPRES





Stiri similare:
Prin PNDR se va acorda consultanta gratuita IMM-urilor din mediul rural interesate de afaceri in domenii non-agricole - 07/Jun/2016
In 2013, in continuare subventiile acordate agricultorilor de la bugetul de stat si din fonduri europene nerambursabile nu vor fi impozitate - 29/Mar/2013
Analiza SWOT a viitorului Program National de Dezvoltare Rurala - 12/Oct/2013
Scrisoare soc a Ministrului Fondurilor Europene catre DL. VICTOR PONTA … sau de ce “merge prost” PNDR-ul - 23/Jun/2016
28 aprilie 2016: s-a lansat prima sesiune de depunere a proiectelor prin intermediul PNDR 2014-2020 - 28/Apr/2016

Cuvinte cheie: nou,PNDR,agricultura,rural,programe,UE,2014,finantari

Inscris la categoria: Fonduri europene

Trimite acest articol unui prieten: e-mail: numele dvs: