revenire la pagina anterioară...

1452    0    0

Norme europene privind productia ecologica

[10/01/2013]

Pentru perioada 2014-2020 Uniunea Europeană doreste o reformă a politicii agricole comune (PAC), agricultura ecologica urmand să reprezinte un punct important al reformei. In viitor agricultura va trebui să fie competitivă, să garanteze o aprovizionare cu alimente sigură şi adecvată, să nu dăuneze mediului şi spaţiului rural, oferind totodată un standard de viaţă echitabil comunităţii agricole. Pentru a sprijini agricultura ecologica din 2014 se va produce o „ecologizarea plăţilor directe”. Incă nu stim concret cum va arăta această „ecologizare” (ex: rotatia culturilor, scoaterea temporara a terenurilor din circuitul agricol in scop ecologic sau sustinerea pajistilor cu inalta valoare naturala, etc.) dar un lucru este sigur: cei care se vor axa pe agricultura ecologică si pe diferite afaceri cu „produse bio” vor avea de castigat.

Cei care se gandesc la acest gen de activitate trebuie sa respecte o serie de norme europene si romanesti. Dar fiindca banii vor veni de la UE in continuare vom prezenta Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice ce se aplică de la 1 ianuarie 2009.

Regulamentul conţine obiectivele şi principiile generale care stau la baza agriculturii ecologice. Principiile generale privesc, între altele, metodele de producţie specifice, utilizarea resurselor naturale şi limitarea strictă a utilizării materiilor prime chimice de sinteză. În plus, regulamentul introduce principii specifice care se referă la agricultură, procesarea alimentelor ecologice şi a hranei ecologice pentru animale.

 

Norme aplicabile producţiei

Conform normelor generale aplicabile producţiei ecologice, organismele modificate genetic (OMG-uri) sunt interzise sub orice formă. Normele privind etichetarea alimentelor le permit operatorilor să se asigure că respectă această interdicţie. Tratarea cu radiaţii ionizante este, de asemenea, interzisă.

Operatorii care doresc să practice în aceeaşi exploataţie cele două tipuri de producţie agricolă (ecologică şi neecologică) trebuie să separe animalele şi parcelele.

 

Producţia vegetală ecologică trebuie să respecte unele reguli care privesc:

- prelucrarea solului, care trebuie să respecte viaţa şi fertilitatea naturală a acestuia;

- prevenirea daunelor, care trebuie să se bazeze pe metode naturale, dar poate recurge la utilizarea unui număr limitat de produse fitofarmaceutice autorizate de Comisie;

- seminţele şi materialul de înmulţire vegetativ, care trebuie să fie produse prin metoda ecologică;

- produsele de curăţire, care trebuie să fi fost autorizate de Comisie.

Plantele sălbatice culese în anumite zone sunt, de asemenea, clasificate ca produse ecologice în măsura în care respectă anumite condiţii privind recoltarea şi zona de provenienţă.

Producţia animalieră ecologică trebuie să respecte anumite norme care privesc:

- originea animalelor, care trebuie să se nască şi să fie crescute în exploataţii ecologice;

- practicile de creştere a animalelor, care se referă, printre altele, la anumite condiţii de adăpostire a acestora;

- metodele de reproducere a animalelor, în general naturale;

- hrana animalelor, care trebuie să fie de origine ecologică;

- prevenirea bolilor;

- curăţirea şi dezinfecţia, care nu implică decât produse autorizate de Comisie.

Norme specifice analoge se aplică animalelor de acvacultură.

 

Comisia autorizează utilizarea unui număr limitat de produse şi substanţe în agricultura ecologică. Acestea pot fi destinate îngrijirii plantelor, hranei animalelor şi curăţirii instalaţiilor utilizate pentru producţia animală şi vegetală. Comisia poate stabili, de asemenea, anumite limite şi condiţii privind aplicarea acestor produse.

 

Exploataţiile care încep o activitate de producţie ecologică trebuie să treacă printr-o perioadă de conversie. Normele stabilite în acest regulament reglementează, de asemenea, această perioadă de conversie.

 

Hrana ecologică procesată pentru animale trebuie să conţină materii prime ecologice şi nu poate fi procesată cu ajutorul solvenţilor de sinteză. Alimentele procesate trebuie să conţină în principal ingrediente de provenienţă agricolă. Alte ingrediente sunt permise dacă au fost autorizate de Comisie. Drojdia ecologică trebuie să fie produsă pe baza unor substraturi ecologice şi a altor ingrediente autorizate.

 

Pentru a beneficia de sprijin pentru agricultura ecologică fermierii romani nu trebuie să astepte pana in 2014. La ora actuala, in baza H.G. nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică,  producătorii agricoli persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale active, constituite potrivit OG 44/2008, înregistrate în fiecare an în sistemul de agricultură ecologică şi care se află sub contract cu un organism de inspecţie şi certificare aprobat în România pot beneficia de sprijin financiar. Programul de sprijinire a celor care practica agricultura ecologica se deruleaza prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Detalii privind normele ecologice ce trebuie respectate pentru a beneficia de sprijin financiar se gasesc pe site-ul oficial al instituţiei: www.apia.org.ro





Articole similare:
Riscuri si probleme ce trebuie luate in calcul de cei care vor sa obtina o finantare europeana - 04/Sep/2015
Cele mai bune mici afaceri din agricultura in 2013 - 05/Oct/2013
10 reguli ce trebuie cunoscute de cei care doresc sa-si finanteze afacerile prin PNDR 2014 – 2020 - 19/Feb/2015
Esti tanar si vrei sa pornesti o afacere la tara ? - 23/Jun/2015
5 motive pentru care merita sa investesti in agricultura bio - 07/Mar/2013

Cuvinte cheie: norme,europene,agricultura,ecologica,sprijinire,2014

Inscris la categoria: Agricultura ecologica


Trimite acest articol unui prieten: e-mail: numele dvs: